Recenzie: A fost odată o inimă frântă

Stephanie Garber ne readuce în tărâmul basmelor, acolo unde toate lucrurile sunt cu putință. Chiar dacă nu ne mai poartă prin carnavale magice, magia și mirificul sunt nelipsite. Ne amintim din finalul seriei Caraval că am avut un personaj care nu a avut parte de un final fericit, dar povestea lui continuă aici.

Jack, Soarta al cărui sărut mortal nu a omorât-o pe Donatella, aproape o prinde în plasă de Evangeline. Chiar dacă târguirile ei cu Soarta sunt slăbuțe și mai mereu are de pierdut, caracterul ei se face remarcat.

Ceea ce nu m-a impresionat prea tare a fost ușurința cu care scăpa de probleme la începutul poveștii. Speram ca autoarea să prelungească suspansul cu unele scene de acțiune.

Mă bucur că Jack a rămas același, un ghimpe în coaste, un personaj cu un aer toxic. Chiar dacă a profitat din plin de Evangeline, au fost momente când și pe mine m-a păcălit. A fost interesant cum Jack a manipulat-o pe Evangeline pe tot parcursul poveștii fără ca măcar să se dea de gol. 

Voi ce credeți? A vrut să o ajute sau ceea ce a concluzionat Evangeline la final e adevărat? Lui chiar nu-i pasă de nimeni?

O mai avem în plan secundar pe sora ei, Marisol, un personaj cu secrete. Imaginația lui Evangeline nu are limite în ceea ce o privește pe Marisol, iar acuzările ei sunt uneori nefondate, chiar dacă par logice. Mai e Luc, a cărui soartă la final îmi rămâne un mister. Vom vedea ce ne rezervă volumul următor pentru că finalul a fost la propriu ca o ușă secretă descuiată.

Heroes don’t get happy endings. They give them to other people.

A fost odată o inimă frântă

M-am scufundat într-o atmosferă de suspans, de încredere deplină că personajul va dezlega misterele și de întuneric presărat cu speranța unui viitor împlinit. Finalul a fost așa cum m-am așteptat, Evangeline a luat o decizie care e posibil să o salveze de manipularea lui Jack, dar în același timp am senzația că Jack nu o va scăpa așa ușor din mâini… sau colți.